PSD o propune pe Lia Olguța Vasilescu la Dezvoltare și pe Mircea Drăghici la Transporturi

PSD o propune pe Lia Olguța Vasilescu la Dezvoltare și pe Mircea Drăghici la Transporturi
Publicat: 21/11/2018, 23:41
Actualizat: 25/03/2019, 21:57

19:20 Președintele PSD Liviu Dragnea a declarat după ședința CExN al partidului, că social-democrații așteaptă demisiile de onoare ale ministrului Dezvoltării, Paul Stănescu, și ministrului Transporturilor, Lucian Șova.

Dragnea a adăugat că Stănescu și Șova nu au fost prezenți la ședința CExN, deși fuseseră invitați: „Comitetul Executiv Național a luat această hotărâre, neavând onoarea să îi avem și pe ei în sală.”Chestionată de jurnaliști de ce nu își dau cei doi demisia, premierul Viorica Dăncilă a replicat: „Cred că la această întrebare nu vă pot răspunde eu. Întrebați-i pe cei doi miniștri”.

Paul Stănescu nu se grăbește să demisioneze, deși, înaintea CEx al PSD de miercuri, a avut o discuție cu Liviu Dragnea.

„Dacă, la ședința CExN de luni, 19 noiembrie, doamna prim-ministru sau președintele PSD mi-ar fi reproșat ceva legat de activitatea la minister și mi-ar fi cerut demisia, o făceam pentru că sunt un om de onoare și nu mă agăț de niciun scaun! Mai mult, înaintea ședinței, m-am întâlnit cu președintele Dragnea, care mi-a spus că nu-mi poate pune la îndoială competența ca ministru și nicio clipă nu mi-a cerut să facun pas în spate! Ulterior, am fost umilit inutil și fără niciun argument, ceea ce mă face să nu intru în acest joc politicianist! Îmi voi face propria analiză și voi decide în consecință!”, a afirmat politicianul, printr-un comunicat de presă remis agenției Mediafax.

Traian Băsescu e convins că președintele Klaus Iohannis „are câmp de joc” legat de numirea Olguței Vasilescu la Dezvoltare și a lui Mircea Drăghici la Transporturi.

„Mie mi se pare că președintele Iohannis nu a procedat corect și constituțional nerevocându-i pe Stănescu și Șova. În schimb, dacă e vorba de numiri, aici e vânătoare liberă, pentru că într-adevăr Curtea Constituțională a spus că un ministru poate fi refuzat o singură dată, dar depinde cum citește președintele. Poate să îl refuze o singură dată pe portofoliul pe care pe care-l numește. Ori aici avem situația Olguței, care a fost o dată la Transporturi și acum este prima dată numită la Dezvoltare Regională. Acest o dată îl judecă președintele și va fi foarte greu să fie acuzat că nu a respectat decizia Curții. Deci în ceea ce privește numirile, președintele are câmp de joc”, a afirmat Traian Băsescu, într-o intervenție telefonică, miercuri seară, la postul B1 TV.

18:30Premierul Viorica Dăncilă a anunțat, la finalul ședinței CEx al PSD de miercuri, că o va propune pe Lia Olguța Vasilescu la Ministerul Dezvoltării și pe Mircea Drăghici la Ministerul Transporturilor.

„Acestea sunt cele două nominalizări pe care le vom face imediat în perioada următoare către președintele României”, a afirmat Dăncilă.

Întrebată cum își explică faptul că Olguța Vasilescu are competențe pentru trei ministere, al Muncii, al Transporturilor și acum al Dezvoltării, premierul a răspuns: „Am observat faptul că nu contează ce cred eu și ce competențe cred eu că are o anumită persoană pentru a fi ministru. Da, consider că Olguța Vasilescu e calificată să ocupe mai multe portofolii, bineînțeles nu în același timp”.

Premierul a trimis deja la Cotroceni deciziile de revocare a ministrului Transporturilor Lucian Șova și a ministrului Dezvoltării Paul Stănescu.

„Am trimis deja deciziile de revocare pentru cei doi miniștri. Bineînțeles că acum trimit numirea. Nu mai trimit o dată ceea ce am trimis. Eu sper ca ceea ce a decis premierul României să fie luat în calcul. În cazul în care refuză, o să acționăm constituțional. Eu sper ca domnul președinte să facă aceste numiri. Să nu uităm că am intrat în linie dreaptă pentru preluarea Președinției Consiliului UE. Astăzi am avut o primă întâlnire cu Consiliului Președintilor. Eu cred că în acest moment nu ne putem juca cu deciziile pe care le luăm. Eu sper să luăm în calcul toate aceste lucruri și președintele să facă aceste nominalizări”, a spus Dăncilă.

Despre un posibil al doilea refuz al lui Klaus Iohannis și-a dat cu părerea și Liviu Dragnea: „Ne-am obișnuit cu domnul Iohannis să fie în stare să facă orice, dincolo de Constituție și lege, dar ar fi o încălcare flagrantă a legii și a deciziei CCR. În cazul în care va călca cu picioarele pe Constituție, o să ne întâlnim și o să vedem ce o să facem. Să ajungem în situația respectivă, nedorită de noi, și vedem”.

17:00La sosirea pentru ședința CExN al partidului, Liviu Dragnea a declarat că o va susține pe Lia Olguța Vasilescu pentru orice funcție.

„Pe Olguța? Dar a apărut vreo problemă? Pe Olguța o susțin în totalitate și nu de acum, de când a fost scandal la primăria Craiovei,” afirmă Dragnea, care adaugă că l-a invitat la ședință și pe ministrul Justiției, ca să îi „lumineze” pe social-democrați în privința remanierii guvernamentale.

Lia Olguța Vasilescu a declarat miercuri, la Parlament, că și-a dorit foarte mult să ajungă ministru al Transporturilor și că și-a asumat riscul să fie respinsă pentru că știa că șeful statul este „ranchiunos„, ea indicând că CExN va stabili dacă va fi propusă la Dezvoltare.

Marți, președintele Klaus Iohannis a semnat revocarea pentru doar șase din cei opt miniștri propuși de coaliția guvernamentală pentru a fi remaniați. În surpriza provocată de refuzul lui Iohannis de a-i accepta pe Lia Olguța Vasilescu pentru portofoliul Transporturilor, respectiv pe Ilan Laufer pentru cel al Dezvoltării Regionale, abia spre seară au observat liderii PSD că șeful statului „a uitat” să-i revoce din funcție pe titularii acestor ministere, Lucian Șova și Paul Stănescu. Mai mult, jurnalistul Doru Bușcu dezvăluie chiar că cei doi s-ar fi întâlnit cu emisarii lui Iohannis și nu vor demisiona, menținând astfel blocate cele două portofolii. Stănescu a dezmințit vehement afirmațiile lui Bușcu, dar Șova nu a comentat.

Miercuri, Biroul Politic Național al PSD părea că a găsit o soluție la mutarea președintelui Iohannis, surse din partid dezvăluind o semirocadă: Lia Olguța Vasilescu la Ministerul Dezvoltării și Mircea Drăghici pentru Transporturi. Totuși, mai mulți specialiști constituționaliști au avertizat că – având în vedere că portofoliile sunt încă ocupate – șeful statului poate refuza orice propunere a coaliției guvernamentale, deoarece este considerată ca primă variantă.

În această situație, liderii PSD au preferat să se reunească în ședința CEx Național, pentru a-și numi cât mai repede oamenii pe care îi doresc în cele două importante și mai ales bănoase ministere.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Afacerea cu care s-au îmbogățit doi români întorși după 7 ani din Italia. Sebastian și...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Monica Pop, noi detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Care sunt șansele...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
România e obligată. Ordinul s-a dat de la UE. S-a stabilit un termen limită
Netflix pregătește marea surpriză. Mai sunt câteva ore
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
(P) Iată ce monitor gaming se caută în 2024
×